Peste șapte milioane de români riscă amenzi pe loc. Încep controalele pentru asigurarea locuinței
Peste șapte milioane de români riscă să fie amendați în baza unui nou proiect de lege care introduce controale pe teren pentru verificarea asigurării obligatorii a locuinței (PAD). Polița este obligatorie prin lege și protejează imobilele împotriva riscurilor de cutremur, inundații și alunecări de teren, potrivit informațiilor publicate de Wowbiz.
Verificările vor fi desfășurate de echipe mixte formate din polițiști și pompieri. Aceștia vor avea dreptul să aplice și să încaseze pe loc amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei proprietarilor care nu dețin o poliță valabilă, în condițiile în care, în ultimii 15 ani, astfel de controale au lipsit aproape în totalitate.
În prezent, din fondul total de 10 milioane de locuințe din România, doar 2,4 milioane de locuințe sunt asigurate. Deși costul anual al documentului este redus, variind între 50 și 130 de lei, mulți cetățeni ezită să îl încheie. Existența și valabilitatea polițelor vor fi verificate direct prin sisteme informatice securizate.
Măsura este însă contestată ferm de sindicatele din structurile de poliție. Dan Saltelechi, vicepreședinte al sindicatului din Poliție, a atras atenția asupra incompatibilității noilor atribuții: „Este total neconstructiv pentru că intră în contradicție cu politica Ministerului Afacerilor Interne și anume că avem nevoie de polițiști care să fie în stradă printre cetățeni.”
Reprezentantul sindical a completat poziția organizației: „Am mai suferit astfel de transformări de la Poliția Animalelor, Poliție Elevilor, urmează acum să fim și Poliția locuințelor, este total atipic și această sarcină ar trebui să revină așa cum este aceasta în continuare autorităților locale”.