Pericol pe străzile din Argeș! Cum a reușit un tânăr să pună toată Poliția pe jar?
În data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Călinești, care conducea un autoturism cu o viteză de 119 km/h pe Drumul Național 73, pe raza comunei sale de domiciliu, unde limita legală este de 50 km/h.
CITEȘTE ȘI: Lovitură dură pentru Dacia! Consiliul Concurenței – investigații de amploare
Conform datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști, alegând în schimb să-și continue deplasarea. În timpul fugii sale, acesta a adoptat un comportament agresiv în trafic, deplasându-se succesiv de pe o bandă pe alta pentru a depăși coloana de autovehicule aflată în mișcare.
Echipajul rutier a pornit imediat în urmărirea autovehiculului, reușind după scurt timp să-l determine pe tânăr să oprească. În urma verificărilor, polițiștii au constatat mai multe abateri grave de la legislația rutieră, sancționându-l contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
Ca urmare a faptelor constatate, tânărului i-a fost aplicată o amendă contravențională și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 150 de zile.
Polițiștii rutieri atrag atenția tuturor participanților la trafic că viteza excesivă și comportamentele agresive la volan reprezintă cauze principale ale accidentelor rutiere grave. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză, indicațiile polițiștilor și să adopte o conduită preventivă, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.