Panică la grătar în Argeș. Un șarpe uriaș a fost filmat: „Incredibil de mare
Un localnic din județul Argeș a surprins în imagini un șarpe de dimensiuni impresionante, camuflat pe creanga unui copac, filmarea stârnind rapid reacții în mediul online. Reptila, dificil de sesizat inițial din cauza asemănării cu ramura pe care stătea, a atras atenția prin mărimea sa neobișnuită, conform Kfetele.
Bărbatul s-a apropiat foarte mult de reptilă și a încercat să o atingă, deși a recunoscut că nu a avut curajul să pună mâna pe ea. Potrivit acestuia, șarpele avea o lungime estimată la aproximativ un metru și jumătate.
Într-un videoclip publicat pe TikTok, martorul a descris momentul: „Aveți aici cel mai mare șarpe pe care l-am văzut eu vreodată în România. Incredibil de mare. Le-a speriat pe fete, au fugit de la grătar, are 1 metru jumătate și e și încolăcit. Nici să nu pun mâna pe el nu mă lasă inima”.
În fauna României trăiesc mai multe specii de șerpi, majoritatea nefiind periculoase pentru oameni. Unele dintre acestea pot ajunge însă la dimensiuni considerabile, iar prezența lor în apropierea așezărilor umane poate crea îngrijorare.
Printre speciile de mari dimensiuni se află balaurul dobrogean, denumit și șarpele cu patru dungi răsăritean, o specie neveninoasă specifică zonelor de stepă. Acesta poate fi zărit uneori în proximitatea gospodăriilor sau chiar în podurile caselor, fără a constitui o amenințare reală.
În cazul exemplarului filmat în județul Argeș, identificarea certă a speciei nu poate fi realizată exclusiv pe baza înregistrării video. Astfel, descrierea oferită de localnic rămâne o apreciere personală.