Oana Ciobanu, fostă reprezentantă a Spitalului Militar Central, a murit subit. Mesajul lui Valeriu Gheorghiță
Oana Ciobanu, colonel în retragere și fostă reprezentantă a Biroului de Comunicare al Spitalului Militar Central, a murit subit. Anunțul a fost făcut public de medicul Valeriu Gheorghiță, care a coordonat campania națională de vaccinare anti-COVID-19.
Într-un mesaj publicat online, Valeriu Gheorghiță a evocat colaborarea cu Oana Ciobanu, începută înainte de pandemie, și sprijinul oferit de aceasta în comunicarea cu presa. Medicul a mărturisit că decesul ei l-a afectat profund.
„Am cunoscut-o pe doamna colonel (rtr.) Oana Ciobanu cu câțiva ani înainte de pandemie, iar în 2019 și 2020 am avut bucuria să colaborăm îndeaproape, atunci când am organizat primele două ediții ale conferinței de antimicrobial stewardship la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila». Apoi a venit pandemia, iar Oana s-a aflat, prin rolul său în Biroul de Comunicare, alături de noi într-o perioadă extrem de dificilă.
Ne-a sprijinit permanent în relația cu mass-media, ne sfătuia, avea grijă să ne protejeze și era preocupată ca tot ceea ce se întâmpla în spital să fie comunicat cu responsabilitate, echilibru și respect față de oameni. Ca medic am văzut multă suferință și, din păcate, multe vieți stinse mult prea devreme.
Și totuși, îmi este foarte greu să înțeleg și să accept că un om în plină putere, cu atât de multă energie, vitalitate și dăruire, poate, dintr-odată, să nu mai fie printre noi. Rămân amintirile, recunoștința și tristețea profundă a acestui moment”, a mărturisit medicul Valeriu Gheorghiță.
Reprezentanții Spitalului Militar Central au transmis, la rândul lor, un mesaj după decesul Oanei Ciobanu. Aceștia au amintit proiectele pe care le-a coordonat: „Vocea medicului specialist din Spitalul Militar Central”, „Bisturiu la feminin”, „Medicina pe înțelesul tuturor”, „Iubește-ți inima” și „Pentru că ne pasă”.
„Articolele scrise, precum și materialele foto și video realizate de-a lungul anilor, au adus în prim-plan nu doar performanța profesională a personalului medical, ci și poveștile de viață, empatia și devotamentul celor care își desfășoară activitatea sub emblema Spitalului Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila»”, au transmis reprezentanții spitalului.