O celebră influenceriță, găsită moartă într-o valiză! Ce i-a făcut fostul iubit întrece orice imaginație

O cunoscută influenceriță de beauty din Austria, Stefanie Pieper, a fost găsită fără suflare într-o zonă izolată din Slovenia, la aproximativ o săptămână după ce fusese dată dispărută. Moartea tinerei în vârstă de 31 de ani a fost confirmată în urma unei anchete care a scos la iveală detalii șocante, relatează Adevărul.

Ultima dată când Stefanie a fost văzută a fost pe data de 23 noiembrie, când se întorcea spre locuința sa după ce participase la o petrecere. Conform informațiilor din presa locală, aceasta a comunicat printr-un mesaj pe WhatsApp cu un prieten, anunțându-l că a ajuns acasă în siguranță. Totuși, la scurt timp, a revenit cu un alt mesaj în care își exprima teama că o persoană străină s-ar afla pe casa scării blocului său.

Alerta către autorități a fost dată de membrii familiei, care s-au îngrijorat în momentul în care tânăra nu s-a prezentat la o ședință foto programată, notează Daily Mail.

Polițiștii au descoperit cadavrul lui Pieper ascuns într-o valiză, abandonată într-o pădure din Slovenia. Această descoperire a survenit după ce fostul partener al femeii a recunoscut fapta, mărturisind că a strangulat-o.

Bărbatul a fost reținut luni de autoritățile slovene, după un incident într-o parcare a unui cazinou, unde acesta și-a incendiat propriul autoturism.

Oficialii au oferit detalii despre momentul arestării: „El a fost găsit în imediata vecinătate a vehiculului în flăcări și arestat de poliția slovenă. A fost solicitată extrădarea către Austria”.

Etichete:
2025 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!