Noi eliminați la Casa Iubirii. Ce au transmis Senin, Raffaella și Andreea după ediția de duminică
Senin, Raffaella și Andreea au fost eliminați din „Casa Iubirii” în ediția de duminică, 20 septembrie. În urma plecării din competiție, foștii concurenți au transmis mesaje publice celor care i-au susținut pe parcursul emisiunii.
Senin a publicat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook imediat după difuzarea ediției. „A fost o plăcere”, a transmis acesta.
Tot duminică, Andreea a publicat un mesaj amplu adresat persoanelor care i-au fost alături. Ea le-a mulțumit susținătorilor pentru fiecare încurajare și vot acordat.
„Încep acest mesaj cu mulțumiri pentru toate persoanele dragi mie care au reușit să intre în sufletul meu și care cu siguranță rămân acolo. Oamenilor care mi-au fost aproape, m-au înțeles, care m-au văzut dincolo de ce se transmite pe ecran și vouă comunitatea razelor de soare vă mulțumesc pentru fiecare încurajare, fiecare vot și pentru faptul că ați rămas lângă mine indiferent de situația prin care am trecut”, a transmis Andreea.
Fosta concurentă a menționat că plecă din emisiune cu lecții importante învățate. „Plec din „Casa iubirii” plină de recunoștință că am ajuns la cea mai bună versiune a mea, că am trăit lucruri frumoase, am învățat lecții importante și am legat relații.”
Aceasta a adăugat însă că a părăsit competiția și cu anumite dezamăgiri. „Dar, în același timp plec și cu un gust amar. Pentru că dincolo de camere și lumina reflectoarelor am avut șansa de a observa că imaginea este mai importantă decât omul.”
În finalul mesajului, Andreea a concluzionat: „Plec în suflet cu tot ceea ce a fost frumos alături de colegi și de Ionescu, dar și cu acceptarea faptului că au existat situații care m-au dezamăgit. Nu plec cu ură, plec cu lecții. Vă mulțumesc pentru tot.”