Monica Pop, UMILITĂ și dată afară de la „Mița Biciclista”! Scandal monstru

Cunoscutul medic oftalmolog Monica Pop a relatat un episod neplăcut prin care a trecut recent, alături de câteva prietene, în incinta localului Mița Biciclista din Capitală. Aceasta susține că a fost jignită și amenințată cu evacuarea de către un bărbat din personalul locației, conflictul pornind de la o simplă solicitare legată de temperatura ambientală.

Incidentul a avut loc în luna sărbătorilor de iarnă, într-un moment în care medicul se afla la masă alături de un grup de doamne. Potrivit declarațiilor sale, atmosfera s-a deteriorat brusc după ce a rugat un angajat să închidă ușa de la intrare, deoarece pătrundea frigul în restaurant.

Reacția primită a fost una total neașteptată, Monica Pop descriind un comportament agresiv verbal, care a inclus insulte de natură politică, deși grupul nu avea nicio legătură cu acest subiect.

„Suntem 3 prietene (acum 4) la braseria Mița Biciclista. Am atenționat (e muzică) un tânăr să închidă ușa pentru că vine frig de afară! O lăsase un tânăr deschisă pentru a N-a oară, moment în care a venit un tânăr, nu pot spune domn, cu un cercel în urechea stângă, care a început o tiradă de insulte incredibile: „Ieșiți afară cu PSD-ul, cu comuniștii, vreti să chem paza?! etc, etc.. Deci ceva ce nu se poate crede așa ceva. În primul rând, ce legătură are politica cu asta? Cu el o fi având, dar în niciun caz, niciuna dintre noi nu face parte din niciun fel de partid. E un aspect”, a explicat doctorul Monica Pop, conform Playtech.ro.

Situația a escaladat în momentul în care bărbatul a amenințat că va chema agenții de securitate pentru a le scoate afară din local pe cliente. Medicul a precizat că singurul motiv al discuției a fost disconfortul termic creat de ușa deschisă, neexistând o altă justificare pentru o reacție atât de virulentă.

„În al doilea rând, felul în care s-a purtat și a zis ieșiți afară, că dacă nu chem paza. Pentru atâta lucru, deci credeți-mă că n-a fost absolut nimic altceva. Am zis să cheme paza. Să vedem pentru ce motiv cheamă paza, pentru că i-am spus să închidă ușa. Deci e incredibil, incredibil. Ce vă spun, a început o escaladă, că sunteți niște comuniste și nu știu ce, știu eu cine sunteți”, a continuat aceasta.

Monica Pop a subliniat că prietenele sale, descrise drept persoane respectabile și cu funcții importante, au rămas șocate de modul în care au fost tratate. Mai mult, martorii la incident, inclusiv alți ospătari, ar fi fost consternați de scenă, în timp ce agresorul a părăsit ulterior zona.

„Adică s-a purtat execrabil, nu s-a întâmplat niciodată ca o persoană și nici una din prietenele mele, care vă spun încă o dată, toate sunt niște doamne, niște personalități și unele cu funcții, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva și n-am văzut și n-am auzit un astfel de comportament din partea cuiva. El a dispărut total. Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, ca să spun așa, erau consternați pentru că a fost o situație absolut incredibilă”, a mai relatat medicul.

Nu este prima dată când numele acestui stabiliment este asociat cu nemulțumiri ale clienților celebri, un incident similar fiind semnalat în trecut și de Andreea Bănică. În urma experienței traumatizante, Monica Pop i-a adresat un mesaj public proprietarului, domnul Iancu, cerând explicații pentru tolerarea unui astfel de comportament din partea asociaților sau angajaților.

„Bădărănia și violența nu sunt de laudă niciodată, pentru nimeni! Domnule Iancu, cum permiteți unui asociat să se comporte astfel?! Scade mult prestigiul localului și e păcat!”, a conchis Monica Pop.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!