Skip to main content
Logo Editie Speciala

MOMENTUL în care subofițerul ISU își ucide fosta iubită, filmat…

O tânără în vârstă de 22 de ani a fost ucisă în județul Neamț, în fața localului unde lucra ca ospătăriță. Potrivit informațiilor transmise de Wowbiz, femeia a fost atacată și înjunghiată repetat în zona gâtului de fostul ei partener.

Atacul a avut loc duminică seară, în localitatea Barticești. Femeia se afla în fața locului de muncă atunci când a sosit un autoturism, din care a coborât un bărbat. Acesta a agresat-o fizic și i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect înțepător, moment surprins de camerele de supraveghere.

Apelul la numărul de urgență 112 a fost înregistrat la data de 30 august a.c., în jurul orei 22.35. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați că o tânără este rănită în localitatea Barticești, fiind găsită în fața unui local public, în stare de inconștiență, cu o plagă înjunghiată la nivelul gâtului.

La fața locului au intervenit o echipă de cercetare din cadrul SIC Neamț, Serviciul Criminalist Neamț, BIC Roman și Birou Criminalistic Roman, alături de un echipaj medical. Victima a fost transportată la spital, la UPU în Roman, unde a fost declarat decesul acesteia.

Agresorul a fugit imediat de la locul faptei la bordul autovehiculului cu care venise. Suspectul era un subofițer de 25 de ani în cadrul ISU Neamț – Detașamentul de Pompieri Roman și fusese concubinul victimei.

Ulterior, bărbatul a fost găsit spânzurat de un copac, fără semne vitale, pe o stradă situată la periferia localității Pildești, din județul Neamț. Cercetările în acest caz au fost preluate de un procuror militar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași.