Clipe de coșmar pentru o familie dintr-o localitate din Slobozia, după ce copilul lor, în vârstă de 3 ani, a căzut într-o fântână aflată chiar în curtea casei.
Potrivit informațiilor existente, incidentul a avut loc într-un moment de neatenție, când minorul a rămas nesupravegheat afară, în timp ce părinții săi se ocupau de treburile gospodărești. Băiețelul a alunecat în puțul care are o adâncime estimată la aproximativ 3-4 metri.
Tatăl copilului a reușit să intervină și să îl scoată pe cel mic la suprafață.
În momentul în care a fost extras din fântână, minorul se afla în stare de inconștiență. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare, notează Unimedia.info, conform informațiilor relatate de Ziarul Obiectiv.