Skip to main content
Logo Editie Speciala

Ministerul Finanțelor a majorat reducerea accizei la motorină de la 20% la 25% pentru a ieftini carburanții

O nouă ajustare a presiunii fiscale asupra carburanților a intrat în vigoare marți, 1 septembrie, Ministerul Finanțelor anunțând majorarea reducerii accizei aplicabile motorinei standard de la 20% la 25%.

Măsura se aplică până pe 15 septembrie, în urma evaluării bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026, ca răspuns la scumpirile înregistrate la cotațiile internaționale ale petrolului în ultimele săptămâni. Decizia are scopul de a atenua creșterea prețurilor la pompă pentru a proteja puterea de cumpărare a populației și a limita efectul de propagare în lanț a costurilor în sectorul de transport și logistică.

Această intervenție completează demersul început în luna august, când acciza a fost redusă cu 20 de procente. Noua ajustare aduce o diminuare a taxei cu 701,07 lei la 1000 de litri, respectiv 829,69 lei pe tonă, astfel că nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard pe piața internă ajunge la 2103,22 lei la 1000 de litri pentru prima jumătate a lunii septembrie.

În Capitală, prețul unui litru de motorină era cuprins între 10,09 lei și 10,14 lei cu 24 de ore în urmă, conform datelor de pe peco-online.ro, însă după reducerea accizei prețul a coborât sub 10 lei în unele stații de alimentare.

„Mecanismul prevăzut de Legea nr.162/2026 (privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei- n.r.) funcţionează gradual, în funcţie de evoluţiile din piaţa internaţională”, a precizat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Ministrul a adăugat că „în contextul presiunilor din ultimele două săptămâni, nivelul reducerii accizei la motorină a crescut de la 20% la 25%. Este o intervenţie temporară şi calibrată, menită să reducă o parte din presiunea fiscală asupra preţului, în limitele în care aceasta poate fi absorbită de piaţă şi transmisă mai departe în economie”.

Totodată, oficialul a subliniat că „intervenţia vizează limitarea efectului de propagare în lanţ a costurilor cu carburanţii, în special în sectorul de transport şi logistică, cu impact direct asupra preţurilor bunurilor de consum”.

Potrivit ministrului Finanțelor, „mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026 funcţionează dinamic, prin reevaluări periodice la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanţelor va monitoriza continuu indicatorii de piaţă şi va recalibra nivelul accizei în funcţie de evoluţia cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor la pompă”.

Deși măsura ar trebui să aducă prețuri mai mici, specialiștii avertizează că reducerea accizei nu poate contracara complet efectele crizei energetice provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, iar unii români au perceput-o ca pe o intervenție insuficientă, conform unei analize publicate pe Stirile Kanal D.

Pe parcursul verificărilor, Consiliul Concurenței nu a identificat nereguli privind stabilirea prețurilor la carburanți. Cu toate acestea, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de până la 100.000 de lei benzinăriilor care au modificat prețurile după ora 12:00.