Măcel la cimitir! A intrat cu scuterul în tată și soră, chiar la înmormântare. Ce i-a făcut apoi mamei e halucinant

Un bărbat în vârstă de 25 de ani din orașul Mioveni a fost arestat preventiv după ce a provocat un incident grav în timpul unei ceremonii funerare. Evenimentul a avut loc pe 30 noiembrie, autoritățile fiind alertate prin apel la 112, în jurul orei 12.30, chiar de către tatăl tânărului.

Conform cercetărilor preliminare, agresorul a sosit la evenimentul funerar conducând un scuter, vehicul pe care l-a folosit pentru a-i lovi intenționat pe tatăl și pe sora sa. După impact, acesta a coborât de pe moped și și-a agresat fizic mama.

Oamenii legii au intervenit și au emis un ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor Legii 217/2003, fără a dispune însă monitorizarea electronică a agresorului. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de violență în familie, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, relatează Ziar Obiectiv.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au decis, pe 30 noiembrie, reținerea suspectului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior, pe 1 decembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-au prezentat pe bărbat în fața instanței de judecată. Magistrații au admis solicitarea anchetatorilor și au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!