Skip to main content
Logo Editie Speciala

Lupu Rednic l-a acționat în instanță pe Cuzin Toma. Artistul cere banii pentru un concert organizat la Tulcea

Interpretul de muzică populară Lupu Rednic a deschis un proces împotriva actorului Cuzin Toma, reclamant neplata onorariului pentru un spectacol susținut în cadrul unui eveniment. Artistul a acceptat invitația de a urca pe scenă, alături de soția sa, Cornelia Rednic, la un festival cultural din Tulcea.

Evenimentul a fost organizat sub egida fundației „DACĂ EU POT, POȚI ȘI TU”, aparținând actorului. Deși a fost semnat un contract de prestări servicii, plata pentru prestația artistică nu a fost efectuată după finalizarea evenimentului.

Conform declarațiilor lui Lupu Rednic, relația cu Cuzin Toma s-a deteriorat imediat după încheierea festivalului. Interpretul susține că actorul a evitat convorbirile telefonice și a comunicat doar prin mesaje.

Prin intermediul mesajelor, actorul ar fi invocat dificultăți financiare și ar fi cerut amânarea plății, pentru ca ulterior să înceteze orice dialog. În acest context, artistul a decis să acționeze în instanță la recomandarea avocatului său, pentru a-și recupera sumele datorate.

Într-o declarație exclusivă pentru Spynews.ro, Lupu Rednic a explicat circumstanțele incidentului: „Ne-a chemat ca să cântăm la un festival, la Tulcea. Am semnat contract cu fundația lui, am cântat, iar când a venit timpul să ne plătească, și-a închis telefonul. Vorbea cu mine numai prin mesaje. A susținut că are niște probleme financiare și că mă roagă să îl păsuiesc o lună – două. Am înțeles și am așteptat. Apoi n-a mai răspuns, nici prin intermediul mesajelor. Avocatul m-a sfătuit să deschis proces și am acceptat, fiindcă am înțeles că aceasta este singura cale de a obține banii care ni se cuvin”.

Conflictul juridic a fost semnalat și de publicația Wowbiz.ro, care a oferit detalii suplimentare despre tensiunile apărute între cei doi artiști.

Raportează articolul

Lupu Rednic l-a acționat în instanță pe Cuzin Toma. Artistul cere banii pentru un concert organizat la Tulcea

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.