Lovitură la buzunar pentru acești români! Taxa care crește obligatoriu din 2026. Decizia este definitivă pentru toți

Locuitorii și agenții economici din municipiul Sibiu vor trebui să suporte costuri mai mari pentru serviciile de ridicare a deșeurilor. Consiliul Local a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, majorarea taxei de salubritate începând cu luna ianuarie a anului 2026.

Potrivit noii hotărâri, taxa va fi indexată cu 22%. Concret, posesorii celui mai mic abonament vor plăti 21 de lei, față de 17 lei în prezent, în timp ce nivelul maxim al abonamentului va crește de la 70 la 85 de lei. Decizia este definitivă și se va aplica tuturor beneficiarilor serviciului public de salubrizare din oraș.

Inițiativa a aparținut primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care a explicat necesitatea acestei măsuri prin faptul că veniturile actuale nu mai pot acoperi cheltuielile efective pentru transportul, sortarea și tratarea gunoiului. Raportul de specialitate care a însoțit proiectul subliniază că ajustarea prețurilor este esențială pentru a menține serviciul funcțional.

Măsura a fost însă contestată în consiliu de Diana Mureșan (USR), care a votat împotriva proiectului. Aceasta a atras atenția asupra faptului că Sibiul înregistrează un deficit de încasare de 8,68 milioane de lei și a susținut că ar fi necesară o colectare mai eficientă în locul scumpirilor. Mureșan a prezentat date conform cărora cantitatea de deșeuri a scăzut de la 2.500 la 2.000 de tone după introducerea sistemului SGR.

Conform datelor preluate de la WOWbiz.ro, creșteri ale tarifelor pentru curățenie au fost adoptate și în alte orașe din țară. În Baia Mare, de exemplu, taxa pentru persoanele fizice a fost fixată la 16 lei lunar per persoană pentru anul 2026. În cazul firmelor din acest oraș, prețurile vor fi diferențiate: 962 de lei pe tonă pentru deșeurile umede și 1.537 de lei pe tonă pentru cele reciclabile.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!