Incredibil! Piste de bicicletă pe fonduri într-o localitate cu 10 oameni și fără drumuri! Detalii șocante!
Ascuns între versanții împăduriți ai Munților Poiana Ruscă, satul Vadu Dobrii pare desprins dintr-o altă epocă. Cu mai puțin de zece locuitori permanenți, fără drumuri asfaltate, fără magazine, dar cu urși și lupi care cutreieră pădurile din jur, acest loc izolat din Ținutul Pădurenilor a devenit recent subiect de mirare și discuție națională. Motivul: aici a fost construită una dintre cele mai neobișnuite piste de biciclete din România — o infrastructură modernă finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), într-o zonă în care abia dacă mai ajunge poșta.
Citește și: Transferul anului în România pleacă de la FC Argeș! Este dorit de cluburi mari din Europa!
La peste 1.100 de metri altitudine, Vadu Dobrii a fost întemeiat în secolul al XIX-lea, în plină expansiune a exploatărilor forestiere și miniere din Poiana Ruscă. Satul a prins viață în jurul tăietorilor de lemne și al minerilor care lucrau în galeriile bogate în fier.
Pentru a transporta resursele din munți către Hunedoara, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a construit un impresionant funicular lung de peste 40 de kilometri, considerat o minune tehnică a epocii. Acesta cobora mangalul și minereul de fier până la Ghelari și, mai departe, la combinatul din Hunedoara. Odată cu închiderea minelor în anii ’80, funicularul a fost demontat, iar satele montane s-au cufundat treptat într-o tăcere care durează până azi.
După 1990, Vadu Dobrii a început să se depopuleze rapid. Drumurile forestiere, singurele legături cu lumea de jos, s-au degradat sub greutatea utilajelor și a vremii. În fiecare iarnă, noroaiele, viscolul și înghețul transformau drumul într-o capcană.
„Cine vine iarna până aici trebuie să aibă credință și noroc. Zăpada acoperă tot, iar telefoanele abia mai au semnal”, povestește un localnic. Cu toate acestea, în ultimii ani, câteva familii din alte regiuni ale țării au ales să se retragă aici, atrași de liniștea muntelui și de frumusețea peisajului.
Într-un contrast aproape absurd, la marginea acestui sat uitat de lume a apărut recent o pistă de biciclete modernă, amenajată cu fonduri europene prin PNRR. Traseul pornește din Vadu Dobrii, urcă prin lunca de la izvoarele râului Dobra, face o buclă prin pădure și coboară spre vale, pe o distanță de câțiva kilometri.
De la capătul pistei, bicicliștii pot continua aventura pe un drum forestier de peste 30 de kilometri până la satul Roșcani, acolo unde începe din nou asfaltul.
Primăria comunei Bunila, care administrează satul, a argumentat investiția prin nevoia de a dezvolta turismul sustenabil și de a încuraja mobilitatea verde:
„Proiectul asigură o conexiune între satul Vadu Dobrii și punctul de recreere al comunei, reducând traficul rutier și emisiile de CO₂. Pe pistă pot circula și trotinetele electrice”, se arată în documentația tehnică.
Localnicii privesc cu uimire noua construcție. Unii recunosc că nici nu au apucat încă să o vadă.
„Am auzit de la turiști că s-a făcut o pistă, dar eu stau la capătul celălalt al satului. Nu am mers încă să o văd”, spune un bărbat trecut de 70 de ani, mutat recent în Vadu Dobrii.
Pentru alții, pista este un motiv de zâmbet amar: „Ar fi fost mai bine să repare drumurile spre Meria sau Bunila, că ne rupem mașinile în fiecare an. Ce biciclete să aducem aici, când abia urcăm cu tractorul?”, spune un pădurar din zonă.
Pe de altă parte, pentru turiștii pasionați de aventură, pista poate deveni o destinație spectaculoasă. Traseul trece prin păduri dese, pe lângă pâraie cristaline și poieni unde pot fi zărite urme de urși sau cerbi.
Deși este gândită pentru cicloturism, iarna pista ar putea avea o altă întrebuințare. Zăpada abundentă transformă serpentinele în derdeluș, iar localnicii glumesc că ar putea deveni o „pârtie naturală” pentru săniuș.
„Urși nu am văzut, doar urmele lor, dar lupii mai vin la stâne. Dacă vin turiștii cu săniuța, trebuie să aibă grijă să nu dea nas în nas cu ei”, povestește râzând un cioban din zonă.
Vadu Dobrii nu este un caz izolat. În același ținut al Pădurenilor, piste asemănătoare au fost construite între satele Cerbăl și Ulm, iar alte proiecte sunt planificate în comuna Bunila, unde mai trăiesc în jur de 80 de oameni. Toate aceste investiții au un scop comun: redeschiderea zonelor montane pentru turism și redarea unei identități economice unor comunități aflate la limita dispariției.
Totuși, fără infrastructură rutieră și servicii de bază, succesul acestor proiecte rămâne incert. „E bine că se face ceva, dar dacă nu poți ajunge cu mașina până aici, cui folosește pista?”, întreabă retoric un localnic.
Pista de biciclete din Vadu Dobrii este, în fond, simbolul unei Românii aflate între două lumi: una a satelor care se sting în tăcerea muntelui și alta a Europei moderne, care încearcă să le readucă la viață cu fonduri și promisiuni verzi.
Între asfaltul care nu există și pista care strălucește în lumina soarelui de toamnă, Vadu Dobrii rămâne o poveste despre izolare, speranță și absurdul frumos al locurilor în care timpul pare să se fi oprit.
