Incendiu violent la Mănăstirea Bisericani. Un călugăr a fost găsit carbonizat după ce focul a cuprins chiliile
Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă, 31 iulie 2026, la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț. Flăcările au pornit de la o chilie și s-au extins la o clădire de aproximativ 400 de metri pătraţi, unde o persoană a fost găsită carbonizată.
La fața locului au sosit de urgență echipaje de intervenție. „Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra-Neamţ intervin în aceste momente la un incendiu produs într-o chilie de la Mănăstirea Bisericani”, a anunţat ISU Neamţ vineri dimineaţă.
Vlvătaia s-a extins ulterior la o clădire din apropiere care adăposteşte spaţii de cazare, arhiva mănăstirii, cantina şi spaţii de depozitare. În interiorul acesteia, pompierii au făcut descoperirea tragică.
„În interiorul unei camere a clădirii, pompierii au găsit o persoană carbonizată”, a precizat ISU Neamţ, victima fiind un călugăr, conform relatărilor publicate de News.ro.