Le-a luat telefoanele pentru câteva minute și i-a lăsat datori pe viață! Pățania incredibilă a doi gunoieri din România

În timp ce ei ridicau gunoiul, șoferul le făcea o gaură de 110.000 de lei! Metoda prin care i-a lăsat datori la bănci este șocantă!

Un bărbat din județul Giurgiu, angajat ca șofer pe o mașină de salubritate, este cercetat penal după ce ar fi contractat mai multe credite bancare în numele a doi colegi de muncă. Faptele ar fi fost comise în timpul programului de lucru, profitând de neatenția victimelor.

CITEȘTE ȘI: Decizie de ultim moment! Mai multe zile libere la sfârșitul lui 2025 și începutul lui 2026! Noul an începe direct cu o minivacanță!

Suspectul, în vârstă de 28 de ani, conducea autogunoiera, în timp ce cei doi colegi ai săi, care au acum calitatea de persoane vătămate în dosar, se ocupau de colectarea deșeurilor de la punctele special amenajate.

Potrivit surselor din anchetă, în momentele în care colegii săi coborau din vehicul, bărbatul le lua telefoanele mobile. Acesta le-ar fi instalat aplicații de internet banking și, ulterior, ar fi solicitat cinci credite de nevoi personale în numele lor. Valoarea totală a împrumuturilor se ridică la 110.000 de lei.

Imediat după ce creditele au fost aprobate și banii virați în conturile celor doi colegi, șoferul le-ar fi accesat din nou telefoanele pentru a-și transfera întreaga sumă. Ulterior, victimele au descoperit fraudele și au sesizat Poliția.

În timp ce ei ridicau gunoiul, șoferul le făcea o gaură de 110.000 de lei! Metoda prin care i-a lăsat datori la bănci este șocantă!

În urma sesizării, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, de unde au ridicat mai multe probe considerate relevante pentru anchetă. Bărbatul este acum cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni.

[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!