Ajuns la vârsta de 77 de ani, pe care a împlinit-o la începutul lunii august, Cornel Dinu trece prin momente extrem de dificile, fiind afectat atât de probleme fizice, cât și de o depresie profundă. Fostul mare jucător și antrenor a mărturisit că starea sa de sănătate nu îi mai permite să părăsească domiciliul.
Cel supranumit „Procurorul” a precizat că, în ultimele 18 luni, a ieșit din casă exclusiv pentru vizite medicale. „Ce să fac, îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, 3 luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme care le-am”, a afirmat Dinu pentru România TV, declarație citată și de ziarobiectiv.ro.
Situația delicată a legendei dinamoviste a fost confirmată și de Constantin „Tică” Dănilescu, prieten din copilărie cu Dinu și fost oficial la Steaua și Dinamo. Acesta s-a declarat întristat de izolarea în care s-a retras „Mister”.
„Am mai vorbit. Îi mai dau mesaje. Îmi pare rău de situația în care s-a ajuns. S-a închis în el. Noi ne cunoaștem din clasa întâi. Îi transmit multă sănătate. Îmi scrie: »Da. La fel și ție«. Mi se sfâșie sufletul. Îmi pare rău pentru starea lui de sănătate. Cornele, fii puternic, de la prietenul tău de-o viață, Tică”, a spus Dănilescu la emisiunea Digi Sport Matinal.
Înaintea acestor dezvăluiri, în luna noiembrie, Cornel Dinu a avut nevoie de internare pe secția de cardiologie pentru efectuarea unor investigații amănunțite. La acel moment, fostul internațional caracteriza starea sa de sănătate drept una „acceptabilă”.