O intervenție medicală s-a transformat într-o provocare majoră pentru un echipaj SMURD din județul Botoșani, după ce autospeciala s-a blocat pe un drum agricol. În timp ce se îndreptau către un pacient, salvatorii au rămas împotmoliți în noroi, fiind necesară intervenția unui utilaj agricol pentru a putea ieși, informează 60m.
Evenimentul a avut loc pe raza comunei Corlățeni, unde infrastructura rutieră precară a pus probleme serioase misiunii de salvare. Drumul neasfaltat și acoperit de noroi a devenit impracticabil pentru ambulanță.
Deși cei doi membri ai echipajului au încercat să împingă autosanitara, eforturile lor au fost zadarnice. Situația a fost deblocată doar după intervenția unui localnic cu un tractor, care a reușit să tracteze mașina de intervenție.
Momentul a fost surprins în imagini video care, odată ajunse pe rețelele de socializare, au generat o serie de comentarii critice la adresa autorităților.
Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de starea drumurilor din mediul rural. „E vina primarilor. Stau și dorm în birouri. Sunt comune care au asfaltat toate ulițele pentru că au făcut proiecte să acceseze fonduri europene. Nu vine guvernul să îți asfalteze ulița niciodată… dacă ar durea prostia, ar fi spitalul plin!”, a remarcat un utilizator, completat de un altul: „Ne merităm soarta, de 36 de ani votăm PSD PNL UDMR USR”.
Discrepanța dintre investițiile urbane și cele din sate a fost, de asemenea, subliniată în secțiunea de comentarii. „Și la orașe schimbă, fără motiv, bordurile, ca pe șosete, borduri care ar fi în stare bună și peste cinci sute de ani! Asta e democrația și binefacerile capitalismului sălbatic! Pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă!”, a scris o altă persoană.
Printre reacții s-au regăsit și informații neconfirmate oficial cu privire la deznodământul cazului, o femeie menționând: „Și este și mai tragic ca acea persoană a decedat. Sincere condoleanțe familiei”.
Alți internauți au împărtășit experiențe personale similare, subliniind că astfel de situații nu sunt singulare. „Nu e o noutate. Și în 2023, când mama mea a făcut infarct, au trimis o ambulanță care nu a mai pornit și tot așa a tras-o un tractor și într-un târziu au trimis alta. A ajuns într-un final la Iași, dar din păcate a fost târziu”, a relatat cineva.
Revolta a continuat cu mesaje precum: „Ar trebui duși copiii și mamele parlamentarilor să locuiască acolo, exact în același mod, să vadă cum se chinuie oamenii când trebuie să ajungă la un medic”, „Trăim în România, anul 2025. Luăm apă din puț si tragem salvarea cu tractorul” sau „Primarul doarme prin birouri la căldură”.