Ilinca Vandici este însărcinată pentru a doua oară la 40 de ani. Vedeta va deveni mamă alături de Bogdan Boitor
Ilinca Vandici trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa și a anunțat, în exclusivitate, că este însărcinată pentru a doua oară. Vestea vine chiar în anul în care vedeta a împlinit 40 de ani, urmând să devină din nou mamă la aproape un deceniu de când l-a adus pe lume pe Zian.
Anunțul oficial al sarcinii a fost făcut chiar de Ilinca Vandici în cadrul emisiunii „Follow Us!”, difuzată la Kanal D. Prezentatoarea a vorbit cu emoție despre această nouă etapă și despre bucuria pe care o trăiește alături de partenerul său, Bogdan Boitor, conform wowbiz.ro.
Pentru Ilinca Vandici, anul în care a schimbat prefixul aduce o surpriză pe care și-a dorit-o de mult timp. Vedeta și Bogdan Boitor formează un cuplu de aproximativ doi ani și jumătate, iar dorința de a-și mări familia a fost discutată anterior de cei doi.
Băiețelul vedetei, Zian, are acum 9 ani și urmează să primească un rol cu totul special în familie, acela de frate mai mare. Ilinca Vandici a devenit mamă pentru prima dată în anul 2017 și a vorbit în repetate rânduri despre legătura specială cu fiul său.
„De când a venit Zian în viața mea mă simt mai puternică decât oricând, în orice împrejurare. Îmi dă o liniște ce nu poate fi descrisă în cuvinte și o forță de a mișca lucrurile, de a mă dezvolta și mai mult”, mărturisea vedeta în urmă cu câțiva ani.
Detaliile despre sarcină și despre perioada fericită pe care o traversează au fost dezvăluite de prezentatoare în ediția emisiunii „Follow Us!” din data de marți, 1 septembrie.