Gestionarea aspectelor birocratice după decesul unei persoane apropiate reprezintă o provocare pentru multe familii, mai ales în ceea ce privește accesul la resursele financiare ale celui dispărut. O dilemă frecventă se referă la legalitatea utilizării cardului bancar al persoanei decedate, mulți cetățeni riscând probleme penale din cauza necunoașterii legislației în vigoare.
Conform normelor juridice din România, utilizarea cardului unei persoane decedate este strict interzisă, indiferent de gradul de rudenie dintre utilizator și titular. Chiar dacă este vorba despre soț, soție sau copii, dreptul de folosință asupra instrumentului de plată încetează exact în momentul decesului. Potrivit unei analize publicate de Redactia.ro, titularul contului nu mai reprezintă un subiect de drept după moarte, iar orice accesare a fondurilor fără o bază legală poate fi sancționată.
Din perspectivă legală, în clipa în care banca este înștiințată despre deces de către familie, un notar sau prin documente oficiale, conturile sunt blocate operațional. Această „înghețare” preventivă nu înseamnă pierderea banilor, ci are rolul de a proteja bunurile până la stabilirea clară a moștenitorilor, prevenind retragerile neautorizate sau plățile care ar putea prejudicia masa succesorală.
O confuzie periculoasă întâlnită frecvent este ideea că banii pot fi retrași imediat deoarece „oricum aparțin familiei”. Din punct de vedere juridic, sumele din cont fac parte din masa succesorală și aparțin tuturor moștenitorilor la comun. Utilizarea cardului, chiar dacă ruda cunoaște codul PIN, poate fi încadrată de autorități ca utilizare frauduloasă a unui instrument de plată sau acces neautorizat la sisteme informatice.
Regimul bunurilor unei persoane defuncte este strict reglementat de Codul Civil român, care stipulează că masa succesorală cuprinde toate activele și pasivele. Accesul la aceste fonduri este permis numai după finalizarea procedurilor notariale și acceptarea moștenirii, orice administrare prealabilă trebuind să respecte cu strictețe litera legii.
În ceea ce privește plățile automate, cum ar fi ratele sau facturile la utilități, acestea pot continua să fie debitate până când banca primește notificarea oficială de deces. Deși aceste tranzacții nu sunt considerate automat o fraudă, ele trebuie reglementate și clarificate în timpul procesului de succesiune pentru a asigura o împărțire corectă a activelor rămase.
Există totuși excepții pentru situații de urgență, cum ar fi cheltuielile de înmormântare sau taxele de succesiune. Legea permite accesarea anumitor sume în aceste scopuri, însă doar prin proceduri oficiale: familia trebuie să prezinte documente justificative și să primească acordul notarului pentru a depune o solicitare scrisă către instituția bancară. Orice altă formă de retragere informală este riscantă.
În cazul conturilor cu doi titulari, situația este nuanțată. Partea care îi revenea persoanei decedate intră automat în succesiune, iar celălalt titular poate fi restricționat în utilizarea contului până la clarificarea cotelor de participare. Totodată, cardurile suplimentare emise pe numele altor persoane își pierd valabilitatea instantaneu la decesul titularului principal și trebuie returnate băncii sau distruse.
După ce procedura succesorală este demarată, notarul va solicita băncii soldul exact la data decesului. Banii devin disponibili pentru moștenitori abia după emiterea certificatului de moștenitor, moment în care aceștia pot solicita transferul sumelor conform cotelor stabilite prin lege sau testament.
Dacă o persoană retrage bani înainte de finalizarea acestor pași, sumele respective pot fi scăzute din cota sa succesorală sau pot face obiectul unor litigii civile. În circumstanțe agravante, cum ar fi retragerea unor sume mari în prejudiciul altor moștenitori, cel care a utilizat cardul riscă acuzații penale de abuz de încredere sau fraudă.
Specialiștii recomandă familiilor să anunțe banca imediat după deces, să evite categoric folosirea cardurilor și să consulte un notar pentru deschiderea succesiunii cât mai rapid. Acești pași, deși presupun un timp de așteptare, reprezintă singura metodă sigură de protejare a drepturilor tuturor părților implicate și de evitare a unor complicații legale inutile.
