Generalul în rezervă Dorin Ioniță a fost găsit mort în locuința sa din Prahova
Generalul-locotenent în rezervă Dorin Ioniță, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit mort, vineri dimineață, într-un imobil din localitatea Păulești, județul Prahova. Autoritățile desfășurază cercetări pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Dorin Ioniță a ocupat una dintre funcțiile importante din structurile de comandă ale Armatei Române. În perioada 5 septembrie 2017 – 31 iulie 2023, acesta a fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”, structură cu responsabilități în coordonarea operațiilor militare întrunite.
Generalul Dorin Ioniță a fost implicat și în organizarea și coordonarea Paradei Militare Naționale de 1 Decembrie. În decembrie 2021, acesta s-a aflat la comanda paradei organizate la Arcul de Triumf din București.
Cariera sa militară a început la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. Ulterior, Ioniță a urmat cursuri de comandă și stat major, precum și programe de specializare în țară și în străinătate.
S-a pregătit inclusiv în domeniul acțiunilor militare în cadrul ONU și al securității și cooperării europene, cu stagii de perfecționare în Olanda și Germania. În noiembrie 2022, Dorin Ioniță a fost înaintat la gradul de general-locotenent cu trei stele, iar în iulie 2023 a trecut în rezervă.
Generalul a fost găsit decedat într-un imobil pe care îl deținea în Păulești. Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragedia, iar circumstanțele exacte ale decesului nu pot fi stabilite cu certitudine până la finalizarea cercetărilor.
Cu o seară înainte, polițiștii din Voluntari fuseseră sesizați în legătură cu un conflict în care era implicat un bărbat de 61 de ani, iar autoritățile emiseseră un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, polițiștii au fost informați că bărbatul a fost găsit decedat în Prahova.