Foresții concurenți Kira și Moldo au apărut în ipostaze de mire și mireasă. Ce s-a întâmplat de fapt la eveniment
Foștii concurenți de la emisiunea „Casa iubirii”, Kira și Moldo, au apărut recent în ipostaze de mire și mireasă. Imaginile cu cei doi au fost publicate pe rețelele sociale, unde au împărtășit momentul special cu fanii. În videoclip, tânăra a putut fi văzută purtând un voal și un buchet al miresei. La finalul evenimentului, cei doi au primit și un certificat de căsătorie.
În realitate, evenimentul nu a fost o căsătorie oficială, potrivit Kanal D. Cei doi au luat parte la o experiență organizată în cadrul unui festival. Acolo, persoanele îndrăgostite pot participa la o ceremonie simbolică, care este menită să le ofere o amintire specială.
Kira a explicat contextul printr-un mesaj publicat alături de videoclipul distribuit pe contul ei de TikTok. „Pregătirea pentru viitor. A fost spontan, dar o amintire super frumoasă”, a scris aceasta. Imaginile i-au emoționat pe urmăritori, care au lăsat numeroase mesaje în secțiunea de comentarii.
Internauții au transmis mesaje de felicitare și încurajare pentru cei doi tineri. Printre reacțiile lăsate de urmăritori se numără și următoarele: „Doamne ajută să fie și în realitate cât mai repede”/ „Ar fi cazul să acționezi, Moldo!”/ „Felicitări, să fie într-un ceas bun!”/ „Casă de piatră! Să vă fie de bine”.