Skip to main content
Logo Editie Speciala

Explozie violentă în Bistrița-Năsăud. Trei persoane au ajuns la spital cu arsuri grave după ce un cazan de țuică a sar în aer

Trei oameni au suferit arsuri grave după ce un cazan de țuică a explodat într-o încăpere. Incidentul s-a petrecut luni seara, 15 iunie 2026, în localitatea Orheiu Bistriței din județul Bistrița-Năsăud, conform Știrile ProTV. Alarma a fost dată prin numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns pompieri și echipaje medicale. Victimele sunt două femei și un bărbat, care au primit primul ajutor și au fost transportate la spitalul din Bistrița.

Toate cele trei persoane erau conștiente și cooperante când au fost premişe de echipele de intervenție, însă starea a doi dintre răniți s-a dovedit a fi mult mai gravă după evaluarea medicală. Cea mai afectată este o femeie în vârstă de 61 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 33% din suprafața corpului. Aceasta are leziuni la căile respiratorii superioare, față, torace și mâini. Femeia a fost internată la Terapie Intensivă în stare critică, fiind intubată și ventilată mecanic.

Medicii au pregătit transferul pacientei la un spital de specialitate din București, transportul urmând să aibă loc marți, 16 iunie, cu un elicopter SMURD. Soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a fost și el rănit grav în deflagrație. El a suferit arsuri pe aproximativ 6% din corp, la față, mâini și căile respiratorii. Deși suprafața arsă este mai mică, leziunile de la căile respiratorii i-au agravat starea, bărbatul fiind și el internat la Terapie Intensivă, intubat și ventilat mecanic.

A treia victimă este o femeie de aproximativ 70 de ani, care a suferit arsuri pe circa 5% din suprafața corpului, în special la antebrațe. Aceasta nu ar fi avut căile respiratorii afectate și a fost internată la Compartimentul de Chirurgie Plastică, având o stare stabilă după acordarea îngrijirilor. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și o autospecială de stingere.

Polițiștii de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs explozia, dacă instalația era folosită cum trebuie și dacă s-au respectat măsurile de siguranță. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a lămuri toate circumstanțele care au dus la rănirea celor trei localnici.