Explozie puternică în centrul Atenei. Trei persoane rănite și pagube materiale uriașe în apropierea Acropolei
O puternică deflagrație produsă vineri, 25 septembrie 2026, în centrul Atenei, s-a soldat cu rănirea a trei persoane și pagube materiale importante la locuințe, magazine și autoturisme, scrie Reuters.
Incidentul a avut loc în jurul orei 7:35, într-o zonă intens frecventată de turiști, aflată în apropierea unor obiective importante, precum Acropola și Templul lui Zeus. Imobilul de pe strada Lysikratous a fost grav avariat, balcoanele prăbușindu-se, iar structura clădirii fiind transformată într-un morman de metal și resturi.
„A fost ca şi cum întreaga clădire, întregul bloc ar fi fost aruncat în aer. Atât de puternică a fost explozia”, a spus Andreas Martzaklis, un locuitor din zonă.
Suflul exploziei a aruncat pietre și fragmente de sticlă până la aproximativ trei străzi distanță. Echipele de pompieri și cele medicale au sosit rapid la fața locului pentru a interveni.
Un trecător a fost vătămat, iar două femei care rămăseseră blocate într-o clădire învecinată au fost salvate și transportate la spital.
Potrivit unei surse din cadrul poliției, în clădire erau cazate cel puțin cinci persoane, o parte a imobilului fiind utilizată pentru închiriere pe termen scurt. La etajul al doilea locuia un cuplu în vârstă, care nu a fost localizat la momentul intervenției și în apartamentul căruia existau instalații de gaze naturale.
La primul etaj se afla un apartament închiriat prin Airbnb de trei cetățeni americani. Proprietara imobilului a declarat că aceștia urmau să plece sâmbătă dimineață, însă nu era clar dacă părăsiseră deja clădirea înainte de explozie.
Apartamentul de la parter aparținea unui bărbat în vârstă de 80 de ani, care îl utiliza doar ocazional și nu se afla în locuință în momentul deflagrației.
Cauza exactă a exploziei nu a fost stabilită imediat. Una dintre ipotezele analizate de autorități este o posibilă scurgere de gaze naturale, după ce martorii au relatat că au simțit un miros puternic înainte de deflagrație.
Purtătoarea de cuvânt a poliției, Constantina Dimoglidou, a declarat pentru televiziunea publică ERT că pompierii nu finalizaseră încă verificările la locul incidentului.