Un tânăr român de 23 de ani a murit vineri seara într-un accident rutier petrecut în Italia, în apropiere de Veneția. Mihai Daniel Mohorea, rezident în Veneția, a fost implicat într-o coliziune violentă între motocicleta sa și un autoturism condus de un bărbat de aproximativ 50 de ani, tot din zonă.
În urma impactului, Mihai a fost proiectat la câțiva metri pe asfalt și a lovit un stâlp. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat minute în șir să-l resusciteze, însă tânărul nu a putut fi salvat.
Pompierii au intervenit pentru a asigura zona, iar poliția locală a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Potrivit primelor informații, Mihai se deplasa spre farul din Jesolo împreună cu un prieten, care circula pe o altă motocicletă. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar ambele vehicule au fost confiscate pentru expertize tehnice.
Moartea tânărului a stârnit un val de durere în comunitatea din Noventa di Piave, unde locuia. Primarul localității, Claudio Marian, a transmis un mesaj emoționant, subliniind că Mihai era student și angajat, reușind să îmbine studiile cu munca. „Mihai Daniel Mohorea era tânăr, activ, foarte responsabil, ambițios și judicios. Era un băiat cuminte, liniștit, rezervat și responsabil”, a declarat edilul.
Și primarul orașului Jesolo, Christofer De Zotti, a exprimat condoleanțe familiei și a făcut un apel la prudență în trafic: „O altă victimă tragică pe șosele. Exprim durerea și solidaritatea orașului Jesolo. Cred că este corect să lăsăm autoritățile să stabilească faptele și să respectăm durerea. Totuși, simt nevoia să reamintesc, la începutul unui weekend cu numeroase sosiri la Jesolo, tuturor participanților la trafic să manifeste maximă atenție și prudență la volan, din respect pentru ei înșiși și pentru ceilalți.”
Accidentul în care și-a pierdut viața Mihai este al doilea incident mortal înregistrat în zona Jesolo în mai puțin de 20 de zile. Pe 17 august, o tânără de 22 de ani din Trieste, pasageră pe o motocicletă, a murit pe drumul spre Pineta.
În aceeași zi, o româncă de 41 de ani a decedat în San Giorgio di Piano, după ce scuterul pe care se afla împreună cu soțul său a fost lovit de o mașină într-o intersecție.