Drama ascunsă în familia lui Theo Rose! Mesajul primit de artistă de la o rudă care s-a sinucis

Theo Rose a împărtășit recent cu urmăritorii săi din mediul online o întâmplare mai puțin obișnuită, scoțând la iveală o tragedie petrecută în familia sa cu mult timp în urmă. În timpul sărbătorilor de iarnă, artista a aflat detalii neașteptate despre spiritul unei rude care și-ar fi pus capăt zilelor.

Potrivit informațiilor prezentate de WOWbiz.ro, cântăreața a dezvăluit că o soră a bunicii sale a decedat prin sinucidere, mai exact prin otrăvire, un subiect care nu fusese discutat public până acum. Theo Rose a povestit că a primit un apel telefonic de la o persoană apropiată care îi vizitase familia în localitatea Izvoare în perioada Crăciunului.

Această persoană i-a transmis artistei că, prin intermediul unui medium cu care colaborează, a aflat că ar fi fost „urmărită” de spiritele unor rude decedate ale familiei lui Theo Rose. Printre aceste prezențe s-ar afla și mătușa care și-a curmat viața, care ar fi transmis un mesaj prin care cere rugăciuni pentru iertarea păcatelor.

Theo Rose a relatat întreaga conversație pe rețelele de socializare, păstrând o notă de umor în ciuda contextului sumbru: „Vreau să vă povestesc, că am stat în telefon. Mă sună cineva apropiat care a fost la noi acasă de sărbători. Și îmi zice, Teo, cineva din familia ta a murit cumva prin sinucidere. Și eu zic că nu chiar din familia mea, dar chiar da, o soră de-a bunicii mele s-a otrăvit. Ok, și îmi zice, pentru că eu lucrez cu un medium și mi-a spus că m-am întors de la voi, de la Izvoare, cu niște morți de ai voștri după mine, printre care această persoană care a murit prin sinucidere și care caută să vă rugați pentru iertarea păcatelor ei, nu știu ce, că are nevoie.”

Artista a continuat povestea descriind și momentul în care i-a transmis mamei sale aceste detalii legate de experiența paranormală. Reacția părinelui său a fost una surprinzătoare, reușind să stârnească amuzamentul celor care au ascultat relatarea în mediul online.

„Zic, ok, foarte frumos, o să mă rog și mai puternic de acum încolo. O să vorbesc și cu mama. Și zic, măi, mama, uite, m-a sunat și mi-a zis că a plecat cu câțiva dintre morții noștri la București, să ne rugăm pentru ei. Mama zice: Da? Iete o să o sun să-i mulțumesc că i-a luat de pe capul meu”, a mai povestit Theo Rose, conform sursei citate.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!