Skip to main content
Logo Editie Speciala

Doliu uriaș în teatrul românesc. Actrița Anca Pandrea a murit la 80 de ani, după probleme grave de sănătate

Actrița Anca Pandrea a decedat la vârsta de 80 de ani, luni, la ora 21:50, după ce în ultima vreme s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, potrivit unei știri publicate de Știrile Kanal D.

În ultimele luni, starea actriței a necesitat intervenții repetate ale ambulanței în fiecare săptămână. Problemele principale au fost legate de respirație și inimă, din cauza insuficienței cardiace și respiratorii.

„Din păcate, în ultimele luni, în fiecare săptămână am chemat salvarea. Foarte mult îi făceau probleme respirația și inima, insuficientă cardiacă și insuficientă respiratorie au dus la aceste probleme. Bineînțeles, de acolo au pornit și alte boli pe care nu vreau să le pronunț, din respect pentru Ancuța”, a precizat o prietenă apropiată a Ancăi Pandrea la Spy News Live.

Apropiații au fost profund marcați de dispariția actriței, fiind nevoiți să dea vestea și rudelor. „Este o tragedie, cred că astăzi este nuntă în cer. Ancuța este cu Iura după atâta timp. Ne este foarte greu să acceptăm că se întâmplă acest lucru. N-am cuvinte. Îmi pare extraordinar de extraordinar de rău. Toți prietenii suntem fără cuvinte. Nici surorii sale nu îi spunea câte probleme sunt. Astăzi a trebuit să-i dau tot eu vestea surorii sale. S-a stins la 21:50”, a declarat aceasta.

În ultimele clipe de viață, actrița i-a mărturisit prietenei sale că nu mai poate. „Mi-a spus la sfârșit că nu mai poate. Îi spuneam că o iubesc mult și îi spuneam dacă mă iubește și dădea din cap că da, cu același zâmbet pe care îl avea, de om blând”, a mai povestit apropiața acesteia.

Ceremonia funerară va fi organizată ținând cont de dorințele actriței. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu și să ducă flori o pot face la cimitirul de la Sfânta Vineri, urmând ca detaliile finale să fie stabilite cu cei de la pompe funebre.

Printre ultimele dorințe pe care le-a avut Anca Pandrea s-au numărat hainele alese de ea, pregătirea tabloului și dorința de a pleca ca o persoană simplă, umilă, dorind să rămână în istoria României ca persoana care a avut cea mai frumoasă poveste de dragoste. În ultima perioadă, actrița a vorbit foarte mult despre mama sa, fiindu-i foarte dor de aceasta, și și-a scris singură necrologul.

Cu ceva timp în urmă, în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”, Anca Pandrea vorbea despre dorul profund pe care îl resimțea față de Iurie Darie. „Îmi e tare dor de el. Uneori, când citesc, parcă vine așa, ca un abur, și îl văd, ca în povești, și îi zic: «Puiul meu, ai venit! Sufletul și viața mea»”, povestea actrița.