Lumea politică din Valea Jiului este în doliu, după ce Corneliu Braia, viceprimarul orașului Uricani și unul dintre liderii locali ai social-democraților, a încetat din viață la vârsta de 64 de ani.
Politicianul a fost găsit fără suflare în locuința sa, cauza exactă a decesului nefiind cunoscută în acest moment. Anunțul trist a fost făcut de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, coleg de partid cu cel dispărut, conform informațiilor prezentate de RomaniaTV.net.
„Am aflat cu profundă durere de dispariţia fulgerătoare a colegului nostru, Corneliu Braia, viceprimarul oraşului Uricani. Plecarea sa atât de timpurie lasă în urmă o tristeţe adâncă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de el. Corneliu Braia a fost un om devotat comunităţii, un coleg respectat şi un adevărat sprijin pentru mulţi dintre noi. Îi vom păstra vie amintirea şi vom rămâne recunoscători pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni”, a transmis Nistor într-o postare pe Facebook.
Corneliu Braia deținea o vastă experiență în administrație, aflându-se la cel de-al șaselea mandat consecutiv în funcția de viceprimar al orașului Uricani.
Potrivit presei locale, citate de sursa menționată, Braia își desfășurase activitatea conform programului normal în zilele anterioare. Luni, acesta a petrecut Ziua Națională în compania familiei, fiind așteptat să revină la serviciu în cursul zilei de marți.
Absența sa nejustificată de la birou și faptul că nu răspundea la telefon i-au alertat pe colegi, care au decis să sune la numărul de urgență 112. Un echipaj de intervenție s-a deplasat la domiciliul liderului PSD și, după ce a spart ușa pentru a putea intra, a descoperit trupul neînsuflețit al acestuia.