Actorul american Demond Wilson, celebru pentru interpretarea personajului Lamont Sanford în popularul sitcom al anilor ’70 „Sanford and Son”, a încetat din viață vineri, la vârsta de 79 de ani. Decesul a survenit în urma unor complicații cauzate de cancer, vestea fiind confirmată oficial de purtătorul său de cuvânt, Mark Goldman. Potrivit acestuia, artistul s-a stins din viață în liniște, având familia alături.
Dincolo de cariera publică, Wilson a fost o figură dedicată familiei și comunității sale. El a lăsat în urmă soția, pe Cicely, precum și cei șase copii și doi nepoți ai lor. Conform reprezentatului său, citat de redactia.ro, actorul a încercat mereu să fie o sursă de sprijin pentru cei din jur, implicându-se atât în proiecte artistice, cât și în activități religioase și literare spre finalul vieții sale.
Născut în Valdosta, statul Georgia, și crescut în cartierul Harlem din New York, parcursul lui Demond Wilson a fost marcat de experiențe intense înainte de a cunoaște succesul pe ecrane. Acesta a servit în cadrul armatei Statelor Unite în timpul războiului din Vietnam, unde a fost rănit în misiune. După revenirea de pe front, s-a orientat către o carieră artistică, începând prin a juca pe scenele de teatru înainte de a fi remarcat de producătorii de la Hollywood.
Un moment de cotitură în cariera sa a avut loc în 1971, odată cu o apariție în producția „All in the Family”, rol care i-a deschis calea către consacrarea definitivă. Ulterior, el a fost ales să-l interpreteze pe Lamont Sanford, fiul echilibrat al lui Fred Sanford, personajul jucat de Redd Foxx. Wilson a relatat ulterior că a fost selectat în detrimentul lui Richard Pryor tocmai pentru că personajul Lamont trebuia să reprezinte „vocea rațiunii”, servind drept contrapondere pentru temperamentul exploziv al tatălui său din serial.
Lansat în 1972, „Sanford and Son” a fost o producție revoluționară pentru televiziunea americană, punând în prim-plan personaje principale de culoare, o abordare rară pentru acea perioadă. Pe parcursul celor șase sezoane, Lamont Sanford a fost constant în centrul schemelor comice ale tatălui său, devenind ținta unor replici care au intrat în istoria televiziunii, precum „You big dummy!”. Serialul a luat sfârșit odată cu decizia lui Redd Foxx de a se alătura unui nou proiect la televiziunea ABC.
După succesul sitcomului, Demond Wilson a continuat să apară în diverse producții, printre care „Baby I’m Back”, „The New Odd Couple” și, mai târziu, în anii 2000, în serialul „Girlfriends”. Cu toate acestea, actorul a recunoscut că munca la Hollywood nu îi mai oferea împlinire. În 1986, acesta declara că este „emoțional epuizant” să interpreteze roluri care nu îi ofereau provocări profesionale, motiv pentru care, începând cu anii ’80, a ales să se dedice vieții religioase și slujirii comunității.