Doi tineri funcționari din Republica Moldova au murit înecați în marea agitată din Bulgaria
Doi tineri din Republica Moldova, angajați ai Centrului Național Anticorupție și ai Ministerului Justiției, și-au pierdut viața într-o vacanță în Bulgaria, după ce au intrat în Marea Neagră într-o zonă de plajă neamenajată din apropierea orașului Ahtopol.
Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 29 august. Patru tineri, doi băieți și două fete cu vârste între 20 și 25 de ani, au mers într-o zonă mai puțin amenajată de pe litoral.
La un moment dat, trei dintre membrii grupului au intrat în apă, deși marea era agitată. Unul dintre băieți a reușit să revină la mal, însă ceilalți doi au fost luați de curenți și purtați în larg.
Echipele de salvare au pornit imediat în căutarea lor. Trupul tinerei a fost găsit primul, iar ulterior salvatorii au recuperat și trupul băiatului din mare, autoritățile indicând că valurile puternice i-ar fi tras în larg.
Identitatea victimelor nu a fost făcută publică oficial de autoritățile de la Chișinău, însă în mediul online s-a aflat că tânăra era Elena Triboi, de la Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA, iar băiatul era Gheorghe Gheorghiță, angajat al Ministerului Justiției.
Centrul Național Anticorupție a anunțat decesul Elenei Triboi, descriind-o drept o colegă apreciată. La rândul său, Ministerul Justiției a confirmat pierderea lui Gheorghe Gheorghiță, care își începuse activitatea în instituție în toamna anului 2023.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că misiunea diplomatică este în legătură cu autoritățile bulgare și acordă asistență consulară familiilor îndurerate, conform informațiilor publicate pe Ediție Specială.