Doi tineri au murit într-un accident rutier produs în Prahova. Mașina în care se aflau s-a izbit de un copac
Un accident rutier grav produs sâmbătă seară, 19 septembrie 2026, în comuna prahoveană Puchenii Mari, s-a soldat cu moartea a doi tineri de 18 și 19 ani, după ce mașina în care se aflau a ieșit în decor și s-a izbit de un copac.
Inițial, tânărul de 18 ani, care se afla la volanul autoturismului, a fost transportat în stare gravă la spital, însă IPJ Prahova a confirmat ulterior decesul acestuia. Celălalt tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost găsit încarcerat și în stare de inconștiență, fiind declarat decedat la fața locului.
Autoritățile au explicat dinamica evenimentului rutier: „un tânăr de 18 ani ar fi condus un autoturism pe DJ 140, din direcţia satului Moara către satul Băteşti, iar într-o curbă uşoară la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.”
În urma impactului, un al treilea pasager, în vârstă de 15 ani, a suferit traumatisme la mâini și picioare. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 2 Ploiești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă și ambulanțe SAJ Prahova. „Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate”, informează ISU Prahova.
Informații suplimentare despre acest eveniment pot fi lecturate integral pe Observatorul Prahovean.