Doi pensionari veniți la tratament în Iași au fost prinși în timp ce spionau cu binoclul femeile de pe plajă
Doi pensionari aflați la tratament au fost surprinși în timp ce spionau cu binoclul femeile care se bronzau pe o plajă. Femeile i-au filmat pe cei doi bărbați de pe șezlonguri, în timp ce aceștia se aflau pe balconul camerei de hotel, potrivit Wowbiz.
Bărbații sunt cazați la Stațiunea Balneară din Iași, având bilete de tratament obținute prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Directorul unității a stat de vorbă cu cei doi bărbați, însă aceștia au negat acuzațiile. În hotel sunt cazate 150 de persoane, iar conducerea a precizat că nu poate supraveghea tot ce se întâmplă.
Deși o cameristă a confirmat că bărbații din imagini sunt cei în cauză, ei au continuat să nege fapta. Femeile vizate nu au depus o plângere la poliție până în prezent, dar se tem că au fost fotografiate sau filmate. După ce au fost luați la întrebări de angajați, bărbații s-au oprit din gestul lor.
Conducerea a precizat că un astfel de comportament nu este normal în societate. „Deocamdată nu a fost făcută vreo reclamație la poliție, însă persoanele vinovate vor răspunde în fața legii dacă va fi necesar, iar noi vom ajuta autoritățile cu tot ce este necesar”, a transmis unitatea.