Diana și Alexandru au dat frâu liber sentimentelor în Casa Iubirii și s-au sărutat în secret
Diana și Alexandru, concurenții din emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D, și-au dat frâu liber apropierilor și au fost surprinși sărutându-se, deși concurenta fusese destul de rezervată până acum.
Întrebată de colegi despre acest moment, Diana a spus: „Îmi este rușine, să zică Alexandru”.
La rândul său, Alexandru a relatat cum s-au petrecut faptele: „S-a închis conexiune, am urcat pe scări, iar Diana a vrut să mă conducă. Am ajuns la ușă, ne-am sărutat și am plecat”.
Discuțiile au continuat în platou, Ahmed întrebând: „Cât a durat sărutul?”.
Alexandru a răspuns: „Eh, nu știu, nu am măsurat”.
Emanuel a intervenit cu o altă întrebare: „E pupat pe buze ori sărut?”.
Alexandru a confirmat: „E sărut”.
La rândul ei, Diana a adăugat: „Cred că m-a pupat aici pe canapea, iar când am urcat atunci ne-am sărutat. Mă uitam așa… în care colț să mă bag ca să nu mă văd”.
După ce Ionescu a întrebat-o: „Ai avut emoții?”, Diana a mărturisit: „Da, și acum am, îmi e rușine… Nu știu. Eu îmi doream, dar îmi era foarte rușine”.
Mai multe detalii despre parcursul concurenților pot fi lecturate în acest articol.
Emisiunea „Casa Iubirii”, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche, poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 și de la 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică de la 16:00 și de la 19:00.