Un accident rutier în care au fost implicate trei vehicule a avut loc miercuri seară, pe șoseaua de centură a municipiului Timișoara, în direcția Giroc. În urma coliziunii, două persoane au fost transportate la spital.
Potrivit autorităților, incidentul s-a produs pe tronsonul dintre DN 6 și DN 59. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care conducea un camion, a lovit un autoturism la volanul căruia se afla un șofer de 38 de ani. Ulterior, această mașină a fost proiectată într-un alt autovehicul condus de un tânăr de 29 de ani, relatează Banatul Meu.
Pentru acordarea primului ajutor, la fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
Reprezentanții Poliției Timiș au oferit detalii despre starea celor implicați: “În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 38 de ani și o femeie de 38 de ani pasageră în același autoturism. Toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”.
Oamenii legii continuă cercetările, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.