Skip to main content
Logo Editie Speciala

Deținutul evadat din Baia Mare a fost prins. Bărbatul se ascundea într-un stufăriș

Deținutul Dorel Dorin Moldovan, în vârstă de 28 de ani, care a evadat de la un punct de lucru exterior din Baia Mare, a fost prins de forțele de ordine după 48 de ore de căutări ample.

Bărbatul a fost găsit vineri, 21 august, într-o zonă de stufăriș din proximitatea unui bazin de înot din comuna Recea, la câțiva kilometri de municipiu. Acesta a fost imobilizat și se află din nou în custodia oamenilor legii, urmând să fie judecat pentru evadare, pe lângă executarea pedepsei pentru furt.

”Azi, 21 august, în urma măsurilor operative complexe întreprinse de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și a informațiilor obținute în cursul nopții, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes, ocazie cu care evadatul Moldovan Dorel Corin a fost depistat ascunzându-se într-un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și a grupelor canine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și Satu Mare. De la momentul declanșării căutărilor, în acțiune au fost implicați lucrători ai salvamont cât și cei ai Penitenciarului Baia Mare”, au transmis autoritățile.

În ampla operațiune de căutare au fost mobilizați peste 400 de polițiști, jandarmi și angajați ai penitenciarului, fiind utilizate inclusiv drone cu termoviziune în proximitatea zonelor de graniță. Totodată, au fost instituite filtre la ieșirile din oraș, s-au efectuat verificări în păduri și la locuințele rudelor, iar cetățenii au fost avertizați prin două mesaje RO-Alert să apeleze numărul 112 și să evite contactul direct cu evadatul.

Măsurile au fost sporite după ce bărbatul le-ar fi mărturisit colegilor de detenție că intenționa să ajungă la partenera sa pentru a o ucide, motiv pentru care femeia, mamă a celor doi copii ai săi, a fost plasată sub paza poliției. Aceasta a negat însă existența unor amenințări directe.

„I-aș transmite să se prezinte la politie. Nu mi-e frică de el în niciun caz. Așa au zvonit colegii lui din cameră că a zis că ar fi povestit cu ei, dar nu e adevărat, pe mine nu m-a amenințat niciodată”, a declarat partenera acestuia, potrivit Antena 3.