Detalii în cazul accidentului mortal din Brașov. Șoferul știa de boala care i-a provocat criza la volan
Un șofer în vârstă de 50 de ani, de profesie inginer, a fost reținut pentru 24 de ore după un accident rutier grav produs în municipiul Brașov, potrivit IPJ Brașov și relatărilor Știrile Kanal D. Evenimentul a avut loc în cursul serii de marți, 11 august, pe strada Mureșenilor din Brașov. Conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare la intersecția cu bulevardul Eroilor, a traversat insula sensului giratoriu prin spațiul verde și a pătruns pe trotuar, unde a acroșat un stâlp metalic și trei pietoni.
În urma impactului, două persoane și-au pierdut viața, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani și despre un turist german în vârstă de 31 de ani. O a treia persoană a fost grav rănită, leziunile suferite punându-i viața în primejdie, iar conducătorul auto a suferit și el leziuni și a fost transportat la unitatea medicală.
Polițiștii au stabilit că șoferul cunoștea faptul că suferă de o afecțiune medicală cronică ce putea genera stări convulsive și pierderea stării de conștiință, acesta întrerupând din proprie inițiativă, cu mai mulți ani în urmă, tratamentul prescris de medicul specialist. Medicul de familie la care merge bărbatul a declarat că acesta nu a adus documente medicale relevante și nu a urmat investigații sau tratamente specifice pentru această boală: „Era pe lista mea de pacienți, dar el nu a primit o rețetă pentru această boală care incriminează accidentul, nu a avut investigații medicale de specialitate, acest lucru înseamnă RMN cerebral, tratament pentru această boală. Nu a primit tratament lunar sau anual pentru această boală. Nu a trecut prin cabinet”.
Inspectorul de poliție Daniel Zontea a declarat că actele medicale și concluziile medicilor specialiști arată că bărbatul știa că suferă de o afecțiune cronică ce creează convulsii și poate duce la pierderea temporară a conștiinței: „Actele medicale pe care polițiștii le-au adunat și concluziile medicilor specialiști, pentru că imediat una dintre ipoteze după accident este că ar fi putut surveni o stare medicală, pentru că au fost excluse celelalte ipoteze, să aibă acea pierdere a deplasării, arată faptul că bărbatul de 50 de ani cunoștea faptul că suferă de o afecțiune medicală cronică. A urmat un tratament pe care conștient și l-a întrerupt, deși știa că această întrerupere i-ar putea influența starea de conducere și că în orice moment afecțiunea medicală de care suferea i-ar fi putut agrava situația și calitatea de conducător auto. Vorbim de o afecțiune cronică care creează convulsii și care poate duce la pierderea temporară a conștiinței conducătorului auto. În actele medicale rezultă acest diagnostic(- criză de epilepsie n.red.). În cursul serii de ieri, conducătorul a fost citat la sediul unității de Poliție. A fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”.
Bărbatul a fost plasat ulterior sub control judiciar, după ce inițial fusese reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.