Destin frânt pentru Maria! Tânăra de 23 de ani a murit în Jaguar, cu 9 luni înainte de nuntă, la Botoșani

Un accident rutier petrecut sâmbătă seară la ieșirea din municipiul Botoșani a dus la moartea unei tinere de 23 de ani. Maria urma să se căsătorească peste doar nouă luni, însă viața ei s-a sfârșit tragic în urma impactului violent.

Potrivit informațiilor publicate de Observator, tânăra ocupa locul din dreapta într-un autoturism marca Jaguar. Din primele verificări, se pare că mașina în care se afla aceasta ar fi pătruns pe sensul opus de mers, izbindu-se de un Volkswagen care circula regulamentar pe drumul spre Suceava.

La locul tragediei au intervenit de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul victimelor au fost trimise și trei echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Echipele de intervenție au identificat patru victime: una a fost găsită în afara autovehiculelor, iar alte trei au rămas blocate între fiarele contorsionate, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare. Toate cele patru persoane au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În ciuda eforturilor depuse de medici, tânăra de 23 de ani nu a putut fi salvată, decesul fiind declarat ulterior.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea acestui accident rutier.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!