Descoperire la un bloc din Timișoara! Trupul neînsuflețit al unui bărbat, găsit în subsolul tehnic
Un eveniment grav a avut loc marți în Timișoara, unde un bărbat a fost găsit decedat în subsolul tehnic al unui bloc de locuințe. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a afla identitatea persoanei și circumstanțele exacte în care a survenit decesul.
Alerta a fost dată în jurul orei 11:17, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, care semnala prezența unei persoane fără viață la subsolul imobilului. Echipajele din cadrul Secției 4 Poliție Timișoara s-au deplasat rapid la adresa indicată și au confirmat cele sesizate.
Deoarece corpul bărbatului se afla într-un spațiu greu accesibil, polițiștii au solicitat intervenția pompierilor pentru extragerea acestuia în condiții de siguranță.
În prezent, anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili identitatea bărbatului și împrejurările exacte ale incidentului, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.