Skip to main content
Logo Editie Speciala

De ce și-a schimbat Anca Pandrea testamentul pentru casa din București și cine va moșteni locuința

Anca Pandrea a încetat din viață pe 31 august 2026, la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă în teatru și film, dar și o serie de dorințe legate de soarta casei din centrul Bucureștiului în care a trăit alături de Iurie Darie.

În ultimii ani de viață, actrița a vorbit despre testament și despre persoana căreia intenționa inițial să îi lase locuința cu o puternică valoare sentimentală, moștenită de la bunica sa.

Inițial, Pandrea spunea că intenționează să lase casa și bunurile strânse de-a lungul timpului finei sale, Simina, după ce discutase această variantă cu Iurie Darie și făcuse demersuri pentru redactarea actelor.

„Pe lumea cealaltă nu voi lua nimic cu mine şi am vorbit cu Iura să îi lăsam casa şi tot ce am strâns într-o viaţă finuţei noastre, Simina. Mi-am scris deja testamentul şi urmează să merg la un notar să îl înregistrez”, a spus Anca Pandrea.

Planurile actriței s-au schimbat ulterior, motivul principal fiind legat de grija pentru mormântul lui Iurie Darie și dorința de a nu impune o povară grea viitorului moștenitor.

„Inițial, vorbisem să-i las casa finuței noastre. Au trecut însă ceva ani. M-am tot gândit eu: cum să poată să aibă grijă de Iura? Când eu nu o sa mai fiu, vreau ca cineva să poată avea grija de locul unde doarme Iura si unde o să dorm și eu. Nu era civilizat să-i las dau o greutate pe umeri”, a relatat actrița, conform BZI.

O altă condiție esențială impusă de Anca Pandrea viza păstrarea operelor realizate de actor în locurile în care au fost păstrate de-a lungul timpului.

„Cine va accepta testamentul trebuie să-și ia acest angajament în fața lui Dumnezeu și să-l respecte, iar tablourile lui Iura, desenele lui, să rămână la locul lor, în camera noastră”, spunea actrița.

Anca Pandrea și Iurie Darie au format un cuplu timp de aproximativ 27 de ani, iar după decesul actorului în 2012, ea a continuat să vorbească constant despre legătura lor profundă.

Înainte de dispariție, actrița s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, care au fost ținute în mare parte în secret față de apropiați.

„Nici surorii sale nu i-a spus câte boli are”, a povestit o prietenă a artistei.

Raportează articolul

De ce și-a schimbat Anca Pandrea testamentul pentru casa din București și cine va moșteni locuința

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.