CUTREMURĂTOR! O familie întreagă SPULBERATĂ pe autostradă în drum spre nuntă! Detalii ȘOC!
Patru membri ai familiei Doncev și o tânără de 25 de ani au murit într-un accident în lanț produs pe autostrada Interstate 95, în Virginia. Șoferul autobuzului implicat, Jing S. Dong, în vârstă de 48 de ani, din Staten Island, New York, a fost arestat și acuzat de omor involuntar, potrivit AP.
Familia Doncev se deplasa spre o nuntă în Carolina de Sud, când autobuzul a lovit mai multe vehicule care încetiniseră în apropierea unei zone de lucrări. Poliția a declarat că autobuzul a izbit un Suburban, care a lovit apoi un Acura în care se afla familia.
Dmitri Doncev, în vârstă de 45 de ani, și Ecaterina Doncev, în vârstă de 44 de ani, călătoreau împreună cu copiii lor, Emily și Mark. Familia, originară din Moldova, locuia în Greenfield, Massachusetts, din 2008.
Dmitri era asistent medical, iar Ecaterina era coafeză și pregătea deserturi pentru nuntă. Dmitri și fratele său se îndreptau spre eveniment în vehicule separate.
Medicii au declarat decesul unei tinere de 25 de ani, aflată într-un alt autoturism. Materialul precizează că nunta va avea loc, dar va fi și un moment de jelire pentru cei patru membri ai familiei Doncev.