Coșmar la Sibiu! A lovit o gravidă și a fugit. Cine l-a prins pe șoferul beat criță

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, joi seară, în urma unui accident rutier violent petrecut pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu către localitatea Agnita. Evenimentul a fost provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a părăsit locul faptei imediat după impact.

Coliziunea a avut loc în zona ieșirii spre Daia și a implicat două autoturisme. Conform primelor date de la fața locului, un șofer în vârstă de 31 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, care se deplasa pe direcția Sibiu–Agnita, a pierdut controlul direcției de mers.

Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar din sens opus, la volanul căreia se afla un bărbat de 44 de ani, din Sibiu. Imediat după producerea accidentului, șoferul vinovat și pasagerul din dreapta sa, un bărbat de 54 de ani, au fugit de la fața locului, notează stirilekanald.ro.

Cei doi bărbați nu au reușit să ajungă departe, fiind depistați în scurt timp în zona Dealul Dăii. Aceștia au fost identificați și opriți de un jandarm aflat în timpul liber, care a beneficiat de ajutorul unui alt participant la trafic, fugarii fiind ulterior readuși la locul accidentului de către forțele de ordine.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit că bărbatul de 31 de ani avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

Impactul s-a soldat cu rănirea șoferului de 44 de ani și a doi pasageri din mașina acestuia. Echipajele medicale au intervenit pentru a acorda îngrijiri unui tânăr de 29 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare, și unei tinere de 19 ani, însărcinată, diagnosticată cu traumatism abdominal.

Reprezentanții IPJ Sibiu au oferit detalii oficiale despre circumstanțele producerii evenimentului:

„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe DJ 106 la ieşirea din municipiul Sibiu către Daia în care au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ106 pe direcţia Sibiu-Agnita, un bărbat în vârstă de 31 de ani din judeţul Vâlcea, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de către un sibian de 44 de ani. Cei doi bărbaţi au fost identificaţi în zona Dealul Dăii de către un jandarm aflat în timpul liber, cu sprijinul unui participant la trafic şi aduşi la locul producerii accidentului rutier. Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare 0,90 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.”

Autoritățile continuă cercetările, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!