COȘMAR într-un bloc din România! O femeie a găsit podeaua prăbușită în gol. Motivul real e STRIGĂTOR LA CER!

Un incident care a stârnit panică printre locatari a avut loc într-un imobil din municipiul Tulcea, după ce pardoseala unui apartament situat la parter s-a surpat. Speriați că siguranța clădirii ar putea fi pusă în pericol, oamenii au apelat numărul unic de urgență 112 pentru a solicita intervenția autorităților.

Evenimentul a fost constatat în jurul orei 19.00, moment în care proprietara s-a întors la domiciliu și a descoperit că podeaua din sufragerie cedase.

La fața locului au ajuns rapid echipaje de intervenție și specialiști din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții. Conform primelor verificări efectuate în cursul serii, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată, însă experții continuă investigațiile amănunțite pe parcursul zilei de astăzi pentru a stabili cu exactitate cauzele, notează Ziar Obiectiv.

Proprietarii din imobil susțin că situația a degenerat din cauza infiltrațiilor de apă de la subsol, o problemă existentă de mult timp. Oamenii afirmă că au depus sesizări în ultimii trei ani, dar autoritățile au ignorat solicitările până acum. De asemenea, aceștia au menționat că lucrările pentru amenajarea rigolelor din jurul blocului au fost realizate abia cu câteva zile în urmă.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!