Un copil de 5 ani a fost rănit în urma unui accident rutier petrecut pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Șimleu Silvaniei, în după-amiaza zilei de 8 iulie. Minorul, care se deplasa nesupravegheat pe bicicletă, a fost lovit în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni.
Potrivit polițiștilor prezenți la fața locului, copilul se afla pe o arteră lăturalnică și a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni, moment în care a intrat în coliziune cu roata dreaptă a unui autoturism condus de o femeie de 32 de ani, din comuna Halmășd. Șoferița ar fi oprit mașina pentru a evita impactul.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar conducătoarea auto a fost supusă testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au demarat o anchetă și au deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.