O femeie a ajuns la spital în cursul zilei de astăzi, fiind victima unui accident rutier provocat de un taximetrist care a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp.
Evenimentul rutier a necesitat intervenția medicilor pentru acordarea de îngrijiri de specialitate pasagerei rănite. Potrivit informațiilor relatate de BZI.ro, victima a fost transportată la unitatea de primiri urgențe.
„În CPU, în cursul zilei, a fost adusă o pacientă în vârstă de 54 ani din Tătăruși, victima unui accident rutier, fiind pasager spate într-un taxi la care șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp. Acuza dureri în zona cervicală, toracică anterioară, pumn drept, șold drept, genunchi bilateral. În urma investigatiilor, se exclud suspiciunile de fractură. Prezentând practic doar o enterosă la nivelul pumnului drept pentru care a primit recomandări de la medicul ortoped și s-a deplasat la domiciliu”, a transmis dr. Delia Molocea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Pașcani.