Cine este tatăl lui Denise Rifai și ce studii are vedeta. Lovitură pe piața TV după ce a semnat cu Antena 1

Denise Rifai, una dintre cele mai proeminente figuri ale media din România, este cunoscută pentru stilul său incisiv și capacitatea de a pune întrebări directe invitaților săi. Parcursul său profesional și uman este strâns legat de un mediu multicultural, fiind crescută într-o familie formată dintr-o mamă româncă și un tată iordanian.

Această diversitate culturală, în care disciplina s-a împletit cu afecțiunea, i-a permis realizatoarei TV să își dezvolte o identitate solidă. La vârsta de 40 de ani, prezentatoarea vorbește cu deschidere despre legătura specială cu tatăl său, cel care îi este mentor și partener de dialog.

„Tata are încredere în mine și este foarte mândru că pot face față oricărei situații. Tata este foarte sigur pe mine, în tot. A înțeles că eu m-am născut să fac altceva și că lucrurile nu sunt finite. Poate o să ajung să fac și ce-și dorea el, nu se știe. Noi avem o relație de la egal la egal. Pentru mine, părinții au fost bunicii și tata și mama, deși îmi sunt părinți, îmi sunt prieteni. Suntem comuni, din aceeași generație. Nu mă simt într-o altă generație față de cea a părinților mei”, a declarat Denise Rifai pentru Spectacola.

Educația sa reflectă, de asemenea, dorința de a explora ambele laturi ale originilor sale. Deși a absolvit Academia de Studii Economice, curiozitatea față de cultura paternă a determinat-o să urmeze și cursurile Facultății de Limbi Străine, unde s-a specializat în Engleză–Arabă, aprofundând astfel limba și tradițiile iordaniene.

Cariera jurnalistei a fost marcată de prezențe în numeroase redacții importante, unde s-a remarcat prin abordarea unor subiecte complexe și interviuri cu personalități marcante dintr-o gamă variată de domenii. Potrivit informațiilor publicate de Redacția.ro, Denise Rifai a făcut un pas nou în activitatea sa profesională în cursul lunii februarie, când s-a alăturat echipei Antena Group.

„De-a lungul anilor, m-am implicat doar în proiecte în care am crezut, care am știut că pot aduce ceva nou celor care mă urmăreau și care au demonstrat, prin audiențe, că au fost printre emisiunile de top ale momentului. Acum, a venit vremea pentru o schimbare pe care o consider că vine la momentul potrivit. Sunt încântată să fac parte din Antena Group și am mare încredere în ceea ce va urma. Vă promit că o să vă placă! Ne revedem curând… de această dată, la Antena 1!”, a explicat Denise Rifai.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!