Sărbătoarea Bobotezei marchează finalul perioadei festivităților de iarnă și simbolizează, în tradiția populară, momentul în care forțele malefice sunt îndepărtate de pe pământ. Conform datelor publicate de Observator, această zi face trecerea către un nou sezon, fiind strâns legată de momentul în care Ioan Botezătorul l-a botezat pe Iisus în apele Iordanului. Instituirea Botezului este considerată una dintre cele șapte Taine fundamentale ale creștinismului.
Din punct de vedere religios, semnificația zilei de 6 ianuarie diferă ușor între confesiuni: catolicii celebrează Epifania, amintind de vizita magilor la Pruncul Iisus, în timp ce ortodocșii pun accent pe Botezul Domnului. Indiferent de rit, sfințirea apelor rămâne elementul central, despre care se crede că are puterea de a purifica întreaga fire și de a alunga spiritele necurate din mediul înconjurător.
„Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşa din vatră; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând: „Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele“. Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân. Preotul trece cu agheasmă din casă în casă. Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apă sfinţită; în felul acesta sunt ferite de molii. Copiii nu sunt bătuţi ca să nu facă bube peste an. Femeia nu se ceartă cu bărbatul. Ca să nu se înmulţească purecii, nu se cerne făină. Oamenii încearcă să-şi afle viitorul. Iar se deschid cerurile. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare. În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă. Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp. Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei, le rup pântecele şi le varsă maţele. Sunt buni la câte ceva şi lupii… În Bucovina, când preotul trece pe la casele oamenilor de Bobotează, femeile leagă la crucea purtată de el fire de in şi de cânepă. Din aceste fire Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin Iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea. Sufletele rămase în Iad vor fi mâncate de draci. Apoi, dracii se vor mânca între ei până rămâne numai unul, Scaraoţchi. Legat de un stâlp în mijlocul Iadului, el va muri de foame. Aşa se va curăţi lumea de tot ce e necurat şi vor rămâne numai drepţii cu Dumnezeu şi cu îngerii” (Irina Nicolau – „Ghidul sărbătorilor româneşti”).
„Se crede că, la Bobotează, când preotul introduce crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp, până ce trece sfinţirea apelor; dar nimeni nu îi vede, în afară de lupi, care se iau după ei şi îi omoară unde îi pot prinde; sau, atunci când „se puşcă”, în timp ce apa este sfinţită, de asemenea, când oamenii strigă, după sfinţirea apei, „chiraleisam”, atunci diavolii fug şi se ascund; de altfel, credinţa că apele, curgătoare sau stătătoare, sunt la Bobotează sfinţite este atestată în toate zonele etno-folclorice ale României; acesta este şi motivul pentru care, la Bobotează, se stropesc cu apă grajdurile, vitele, uneltele, zestrea fetelor etc.; în Muscel, oricât de frig ar fi, flăcăii se scaldă în râu; acelaşi obicei îl practică şi fetele în unele zone ale Transilvaniei”. (Romulus Antonescu – Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti (2016).
Tradițiile populare românești abundă în superstiții legate de căsătorie și noroc. Se spune că fetele nemăritate care pun busuioc sub pernă sau își leagă un fir roșu de mătase pe inelar își vor visa ursitul în noaptea de Bobotează. De asemenea, se crede că animalele din grajd capătă puteri neobișnuite la miezul nopții, vorbind despre comori ascunse. În această zi sfântă sunt interzise certurile, spălatul rufelor și împrumutatul obiectelor din gospodărie.
Un alt obicei spectaculos este cursa bărbaților pentru a recupera crucea aruncată de preot în apă, cel care o aduce la mal fiind considerat norocos tot anul. În Banat, tinerele foloseau ritualuri la piva satului pentru a deveni „vestite” și a-și găsi perechea, păstrând descântece specifice până la Înviere. În alte regiuni, femeile obișnuiau să se adune la petreceri unde „amenințau” bărbații cu aruncarea în râu dacă nu le făceau pe plac.
Pe plan internațional, Boboteaza este marcată prin deserturi specifice. În Franța se prepară „la galette des rois”, o plăcintă în care se ascunde o figurină reprezentând un rege mag, în timp ce în Olanda și Belgia copiii colindă cu steaua pentru a primi dulciuri, iar cel care găsește simbolul unui mag în prăjitură este numit regele zilei.
Imediat după Bobotează, pe 7 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, considerat cel care „botează gerul”, aducând temperaturi mai blânde. În această zi, pe lângă sfințirea cu agheasmă pentru sănătate, se practică „Udatul Ionilor” în Bucovina și Transilvania, unde cei care poartă acest nume sunt sărbătoriți cu brăduți împodobiți la porți sau sunt spălați ritualic în apele râurilor.
Sfântul Ioan, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, a fost cel care a vestit venirea Mântuitorului, pregătind calea pentru primirea lui Iisus Hristos. Nașterea sa a fost un miracol anunțat de Arhanghelul Gavriil, tatăl său rămânând mut până la momentul botezului fiului. Sfântul Ioan a murit ca martir, fiind decapitat din ordinul soției fratelui lui Irod în timpul unui ospăț regal.
