Laura Cosoi a împărtășit cu comunitatea sa din mediul online o metodă simplă de a găti conopida la cuptor, o alternativă pentru mesele fără carne care a devenit rapid preferata familiei sale.
Actrița a detaliat pașii necesari, explicând că legumele trebuie rupte în buchețe și condimentate cu sare, boia dulce și ulei de măsline. Pentru un plus de gust, vedeta adaugă parmezan înainte de a introduce tava în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, lăsând preparatul să se rumenească până capătă o crustă aurie.
„Poate te inspiră aceasta rețetă de post! La noi în casă este hit, nu glumă”, a transmis Laura Cosoi în mesajul adresat urmăritorilor, notând că preparatul se poate servi alături de un humus rapid, realizat din năut, tahini, zeamă de lămâie și ulei de măsline.
Descrierea procesului de preparare a fost făcută într-o notă personală și relaxată. Referitor la asezonare, actrița le-a sugerat fanilor: „Presară parmezan deasupra, ca și cum ai decora un brad foarte gurmand. Bagă la cuptor la 200°C, până se rumenește frumos”. În ceea ce privește servirea, recomandarea a fost la fel de inedită: „Întinde hummusul pe farfurie, așază conopida rumenită deasupra și pregătește-te să pari un chef foarte serios, deși rețeta e prietenă cu lenea”.
Pe lângă activitatea din bucătărie și proiectele profesionale, Laura Cosoi a vorbit deschis și despre viața de familie alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean. Cei doi cresc împreună patru fiice – Rita, Vera, Lara și Aida – recunoscând că gestionarea rutinei zilnice este o provocare continuă.
Într-un interviu acordat pentru Click! și citat de RomaniaTV, vedeta a explicat că momentan nu au angajat o bonă permanentă, bazându-se pe sprijinul familiei extinse și al apropiaților.
„Cumva nu am un ajutor dedicat, dar am ajutor. Nu avem momentan o bonă pentru copii, dar întotdeauna găsim pe cineva. Fie facem cu rândul, eu cu Cosmin, fie mai vin bunicii de la Târgu Mureș (părinții lui Cosmin), fie mai rugăm vecinii, fie rugăm o familie care lucrează la brutăria noastră să ne mai ajute din când în când și cu copiii”, a declarat Laura Cosoi.
Totuși, actrița ia în calcul o schimbare în viitorul apropiat, pentru a asigura o supraveghere constantă fetelor. „Cumva reușim să fie supravegheați, dar nu e suficient. Vom vedea pe viitor, probabil că vom apela la un ajutor mai constant, specializat, la o bonă mai precis”, a precizat aceasta.