Indiferent de regiune, românii păstrează cu sfințenie o serie de obiceiuri în noaptea de Revelion, majoritatea având ca scop atragerea norocului, a sănătății și a stabilității financiare. Printre cele mai răspândite credințe se numără cea referitoare la banii pe care trebuie să îi avem asupra noastră în momentul trecerii dintre ani.
Conform tradiției valabile și pentru Revelionul 2026, este esențial ca la miezul nopții fiecare persoană să aibă bani în buzunar în timp ce își pune o dorință pentru viitor. Se crede că cei care intră în noul an cu buzunarele goale se expun riscului de a întâmpina dificultăți materiale pe parcursul celor 12 luni care urmează.
Absența banilor la momentul festiv simbolizează, în cultura populară, lipsa belșugului. Cei care ignoră acest aspect ar putea avea parte de cheltuieli neprevăzute sau ghinion în plan financiar, notează Kanal D.
Citește și: De ce este bine să porți verde de Revelion 2026 și nu roșu. Ce culoare aduce, de fapt, noroc și prosperitate
Pe de altă parte, respectarea superstiției este văzută ca un magnet pentru prosperitate. Nu valoarea sumei este relevantă, ci gestul simbolic în sine, care se presupune că va atrage un an îmbelșugat. Pentru a spori acest efect, se recomandă adăugarea câtorva boabe de grâu în buzunar, grâul fiind un simbol ancestral al roadelor bogate și al stabilității.
Citește și: Robert de la Casa Iubirii, planuri despre familie cu Giuly? Ce spune despre nuntă și copil
Citește si: Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Pe lângă regula buzunarelor pline, românii apelează și la alte ritualuri menite să aducă noroc. Consumul a 12 boabe de struguri la ora 00:00, câte una pentru fiecare lună, semnifică speranța unui an echilibrat și prosper. De asemenea, purtarea unei piese vestimentare de culoare roșie este considerată o metodă eficientă de a atrage energia pozitivă, succesul și protecția.
Un alt aspect crucial vizează disciplina financiară: tradiția interzice împrumutarea banilor în noaptea de Revelion și pe 1 ianuarie, gest despre care se spune că atrage datorii și pierderi. Totodată, mulți români încearcă să își achite datoriile înainte de 31 decembrie pentru a nu intra în noul an cu poveri financiare.
Citește și: Program Metrorex de Crăciun 2025 – Revelion 2026: Cum vor circula trenurile de metrou de sărbători
Superstițiile se extind și asupra activităților casnice din prima zi a anului. Astfel, pe 1 ianuarie nu se duce gunoiul, deoarece se consideră că odată cu el se aruncă și belșugul din locuință. Din punct de vedere gastronomic, consumul de mazăre în prima zi din an este asociat cu creșterea bogăției și succesul profesional, aceste obiceiuri fiind transmise din generație în generație.