Skip to main content
Logo Editie Speciala

Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. Sumele rămân neschimbate în acest an

Alocațiile pentru copii vor fi plătite în luna octombrie atât pe card, cât și prin mandat poștal. Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, banii vor intra pe card joi, 8 octombrie 2026, iar prin mandat poștal distribuirea va începe pe 12 octombrie.

Tot pe data de 8 octombrie sunt programate și plățile pentru indemnizația pentru creșterea copilului și pentru stimulentul de inserție.

Alocațiile rămân înghețate în 2026, fiind menținute la nivelul din decembrie 2025. Acesta este al doilea an consecutiv în care sumele nu sunt majorate.

Cuantumul alocațiilor de stat rămâne același pe tot parcursul anului 2026. Copiii de până la 2 ani și cei cu handicap de până la 3 ani primesc 719 lei pe lună.

Pentru minorii cu vârste între 2 și 18 ani, alocația este de 292 de lei pe lună, aceeași sumă fiind acordată și tinerilor care urmează cursurile unui liceu sau ale unei școli profesionale. În cazul copiilor cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, suma este de 719 lei pe lună.

Tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani înainte de terminarea liceului sau a școlii profesionale pot primi în continuare alocația de stat, până la finalizarea cursurilor. Condiția este ca elevul să fie înscris și să frecventeze o formă de învățământ autorizată fără întrerupere.

Elevii care repetă anul pierd alocația, cu excepția situațiilor justificate prin motive de sănătate dovedite prin certificat medical. De asemenea, elevii majori trebuie să depună o cerere la secretariatul școlii, însoțită de buletin și o adeverință care să ateste continuarea studiilor.

În cerere, beneficiarii trebuie să menționeze și modalitatea de plată dorită, fie prin mandat poștal, fie direct într-un cont bancar.

Raportează articolul

Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. Sumele rămân neschimbate în acest an

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.