Bani pentru calculatoare. Mii de elevi și studenți primesc tichetele din programul Euro 200
Guvernul a actualizat normele de aplicare ale Legii nr. 269/2004 privind programul „Euro 200”, prin care 2.339 de elevi și studenți vor beneficia în anul 2025 de un sprijin financiar pentru achiziția unui calculator. Numărul beneficiarilor a crescut cu aproape 500 de persoane comparativ cu anul precedent.
Executivul a stabilit caracteristicile și seria bonurilor valorice necesare achiziției echipamentelor. Tichetele urmează să fie distribuite în perioada 31 august – 11 septembrie, iar achiziția efectivă a calculatoarelor se va derula în intervalul 7 septembrie – 16 octombrie.
Programul este destinat elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în unități de învățământ de stat sau private acreditate. Criteriul principal de eligibilitate prevede ca venitul brut lunar pe membru de familie să nu depășească suma de 500 de lei.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de BNR pentru ultima zi a lunii precedente. Acest sprijin poate fi acordat o singură dată pentru o familie.
Elevii eligibili depun cererea și actele doveditoare la unitatea de învățământ la care sunt înscriși, urmând ca dosarele validate să fie transmise inspectoratelor școlare. În cazul studenților, procedura de verificare a actelor este realizată de instituțiile de învățământ superior, iar documentația finală este înaintată Ministerului Educației și Cercetării.